Văd oameni mulți dresați, mișcându-și membrele mergătoare mecanic și repejor pe străzile lumii noastre brașovene. Ei au priviri patetice, frustrate, care stârnesc o milă aprigă oamenilor atenți la oameni. Cu toții zărim din ce în ce mai multă tristețe și preocupare pe chipurile semenilor noștri.
De unde le va fi fost pornită frustrarea din adâncul lor? Cred că are legătură cu ceea ce ține de civilizația noastră și cu modul în care se preumblă ființele prin ea. Modelele acestei civilizații sunt cu mult mai ostentative decât modelele altor epoci din istoria lumească. Ele ies nepermis de mult în evidență, provocându-i pe oamenii noștri să se întindă la galop în urmărirea atingerii imaginii promovate de acestea.
Modelele noastre contemporane sunt, nu e greu de observat și de dovedit asta, foarte superficiale. Ele stau rău cu fundamentul ideatic, nu ascund nicio filosofie pertinentă, nu au nicio putere transcendentală sau măcar real anarhică - care să răstoarne idoli vechi, prejudecăți. Ele sunt construite pe conceptul de
imagine, pentru că astăzi modelele pot fi cu ușurință
văzute. Modele de carton, cum li se mai spune, dar ingenios și psihologic puse pe tapet, colorate, tapate, îmbrăcate sau dezbrăcate. Şi atunci, oamenii vieții de azi parcă ar fi orbii din Mitul Peșterii, prezentat de Platon, care iau de bune umbrele acestea, ca pe reperele esențiale ale vieții lor. Dar modelele cele mai ostentative sunt de fapt umbrele cele mai înșelătoare!
Şi de aceea se suferă: din cauza goanei după modelul de viață al modelului. Din cauza mașinilor lor, a lenevirii dulci în care se complac aceia, a amantelor, a proprietăților lor, a capriciilor și fițelor pe care ei și le afișează. De aici, sunt convins ca foarte multe frustrări pun stăpânire pe multe minți și îi chinuie pe prea mulți oameni. Oamenii noștri au renunțat prea ușor la
Nosce te ipsum (et nosces universum et deos). Ei iau de bun ceea ce se dă pentru că nu e un efort prea mare să primești de-a gata. Dar așa ajung să accepte o viață-clișeu, stereotipă, de fapt o viață ce echivalează cu irosirea propriilor meniri. Şi nu-și dau seama că se transformă în niște suflete triste, pentru că sunt neîmplinite.
Criza aceasta economică scoate cu atât mai mult în evidență frustrarea oamenilor noștri. Pentru că civilizația noastră are la bază în primul rând filosofia economică. Nu pe cea a dialecticii, ori pe cea metafizică, raționalistă, creștină, mistic-creștină, etc, ci doar pe cea a pragmatiștilor. Teoreticienii economiști sunt foarte populari începând cu secolul XX, între câștigătorii premiului Nobel. Cumpără și vei fi fericit! Vinde și vei simți că trăiești cu-adevărat! -- Eroare!
N-a fost niciodată ușor de trăit și nu există o rețetă a succesului în viață, care să poată fi aplicată tuturor. Tocmai de aceea ar trebui ignorate modelele acestea, care însumate dau o medie a civilizației noastre crizate oricum în esență, prin ceea ce conține ea fundamental. Nu aveam cum să nu ajungem în Criză! Partea pozitivă în situația aceasta de criză cred că ar putea să se constituie în calitatea ei de a-i provoca în mai mare măsură pe oameni să mediteze. De aici poate începe revirimentul! Meditând, fiecare din noi, la ceea ce suntem, la ceea ce vrem să fim, putem ajunge în situația propice schimbării. Pentru a te schimba trebuie să te cunoști foarte bine, să știi de ce nu îți mai placi și să înțelegi cum ai putea să devii – iar asta presupune meditație, gândire, logică și totodată credință (indiferent cum înțelegem acest termen). Reflexivitatea curată, presupune totodată o anumită doză de originalitate, fiindcă fiecare dintre cei care gândesc – liber, constructiv – se gândesc în primul rând pe ei și apoi își proiectează mental – bine-ar fi și realist! - modul cum ar trebui să fie lumea în care trăiesc. Efortul reflexiv al fiecăruia, pentru evoluție, se va reflecta până la urmă și în pașii noștri viitori, în opțiuni de orice gen - comportamentale, sociale, politice, etc – cu impact important pentru grup.
Privind oamenii lumii noastre, înțelegând spiritul lor tulburat, crizele lor, văzând dezorientarea tinerilor noștri, trebuie să încercăm să facem un efort de regăsire a sinelui pierdut românesc, trebuie să devenim voințe active, săturându-ne de pasivitate, imitație cimpanzeică și rătăcire egoistă pe cărările civilizației noastre decadente. Eu cred că merită acest efort individual pentru îmbunătățirea vieții grupului social în care ne constituim, pentru viitor.
