Să nu dai Doamne cădere în boală copiilor brașoveni... apără-i pe ei de bacterii, infecții, răni, bube, boli, plăgi... de tragedia întâlnirii cu decrepita și decadenta instituție sanitară județeană de pediatrie a unui oraș ce-și spune european... Brașovul!
Brașovule, mereu ai fost în urma destinului tău de potențială ”perlă carpatină”! Străzile ți le-ai asfaltat mult prea târziu, turismul încă nu ți l-ai pus la patru ace cum ar fi trebuit, date fiind condițiile de plasament, primar onest nu ți-ai găsit încă, cultură n-ai vrut să îți apropii și să îți dezvolți, industria ți-a fost luată sistematic... Ce să mai: ești asemenea unui copil retardat ale cărui aptitudini firești manifestându-se întotdeauna cu mult mai târziu decât la cei normali .
Dar pentru un asemenea județ, un astfel de spital falimentar!?! Cu gândacii invadând bucătăriile și saloanele în care micuții sfâșietor de suferinzi luptă cu trupurile lor firave împotriva suferințelor de tot felul și în care mulți dintre ei agonizează; cu saloanele prost și mult prea demult zugrăvite, mobilate atât de desuet și de sărăcăcios încât sechelele reminescente din perioada comunistă violentează instantaneu creierii noștri. Curățenie nu se face decât superficial - și aceasta numai în turele unor doctori integri, ce pretind de la infirmiere respectarea acelei imperioase nevoi de igienă, fără de care medicina cine știe dacă ar fi posibilă în practică. Câteva dintre asistente sunt indolente - ceea ce e revoltător pentru cei ce își iubesc copiii căzuți în năpasta bolii, iar dintre acestea unele mai sunt și insolente. Medicii sunt în inferioritate încă din primul minut al fiecărei noi bătălii cu bolile îngerilor noștri micuți. Și totuși, pe aceștia, pe doctori, i-am vrea mai comunicativi în relațiile lor cu părinții, traumatizați și ei întotdeauna în astfel de împrejurări. S-ar rezolva mult mai multe dacă s-ar respecta și această condiție esențială în medicina adevăraților profesioniști: comunicarea.
Este evidentă sărăcia sistemului, dezorganizarea, lipsa de profesionalism și de spirit onest de inițiativă la cea mai scurtă dintre incursiunile în această instituție. Iar viitorul e în grége! Nu cred în competența celor care administrează acest spital - mă refer la instituțiile majore ale statului și ale localității.
Sunt sceptic că vom atinge normalitatea. Fărâma de optimism, pe care mi-o apăr împotriva dispariției cu îndârjire în propriul spirit, se agață de oameni: asistente și medici. Destul de mulți dintre aceștia fac cvasi-miracole cu micuții bolnavi. N-ar trebui poate folosit un termen ca ”miracol”, dacă dotarea, salarizarea și managementul ar fi normale în această instituție. Deși ne lăudăm cu epoca noastră hiper-avansată, noi românii - mare parte dintre aceștia - continuăm să fim abstrași de la avantajele ei. Spitalele noastre românești - în special cele din țară, din orașele mici și mijlocii - au o alură ușor africană, de campanie, ca și cum am fi în vreun război ce a secat toate resursele, lăsându-i pe medicii și pe asistentele noastre să aplice mai mereu metodele cele mai bune în condițiile date. De aceea medicii sunt supuși unor presiuni prea nedrepte, pentru că în conjunctura aceasta ei nu ajung să fie ajutați de aparatele moderne ci, prin lipsa lor, riscă mai abitir în fața greșelilor.
Concluzia lipsește în acest articol, pentru că faptele prezentate se perpetuează, pentru că adevăratele cauze sunt extrem de ambigue, pentru că încă nu putem conchide cu vreun raționament suficient, productiv ori satisfăcător.
Dar pentru un asemenea județ, un astfel de spital falimentar!?! Cu gândacii invadând bucătăriile și saloanele în care micuții sfâșietor de suferinzi luptă cu trupurile lor firave împotriva suferințelor de tot felul și în care mulți dintre ei agonizează; cu saloanele prost și mult prea demult zugrăvite, mobilate atât de desuet și de sărăcăcios încât sechelele reminescente din perioada comunistă violentează instantaneu creierii noștri. Curățenie nu se face decât superficial - și aceasta numai în turele unor doctori integri, ce pretind de la infirmiere respectarea acelei imperioase nevoi de igienă, fără de care medicina cine știe dacă ar fi posibilă în practică. Câteva dintre asistente sunt indolente - ceea ce e revoltător pentru cei ce își iubesc copiii căzuți în năpasta bolii, iar dintre acestea unele mai sunt și insolente. Medicii sunt în inferioritate încă din primul minut al fiecărei noi bătălii cu bolile îngerilor noștri micuți. Și totuși, pe aceștia, pe doctori, i-am vrea mai comunicativi în relațiile lor cu părinții, traumatizați și ei întotdeauna în astfel de împrejurări. S-ar rezolva mult mai multe dacă s-ar respecta și această condiție esențială în medicina adevăraților profesioniști: comunicarea.
Este evidentă sărăcia sistemului, dezorganizarea, lipsa de profesionalism și de spirit onest de inițiativă la cea mai scurtă dintre incursiunile în această instituție. Iar viitorul e în grége! Nu cred în competența celor care administrează acest spital - mă refer la instituțiile majore ale statului și ale localității.
Sunt sceptic că vom atinge normalitatea. Fărâma de optimism, pe care mi-o apăr împotriva dispariției cu îndârjire în propriul spirit, se agață de oameni: asistente și medici. Destul de mulți dintre aceștia fac cvasi-miracole cu micuții bolnavi. N-ar trebui poate folosit un termen ca ”miracol”, dacă dotarea, salarizarea și managementul ar fi normale în această instituție. Deși ne lăudăm cu epoca noastră hiper-avansată, noi românii - mare parte dintre aceștia - continuăm să fim abstrași de la avantajele ei. Spitalele noastre românești - în special cele din țară, din orașele mici și mijlocii - au o alură ușor africană, de campanie, ca și cum am fi în vreun război ce a secat toate resursele, lăsându-i pe medicii și pe asistentele noastre să aplice mai mereu metodele cele mai bune în condițiile date. De aceea medicii sunt supuși unor presiuni prea nedrepte, pentru că în conjunctura aceasta ei nu ajung să fie ajutați de aparatele moderne ci, prin lipsa lor, riscă mai abitir în fața greșelilor.
Concluzia lipsește în acest articol, pentru că faptele prezentate se perpetuează, pentru că adevăratele cauze sunt extrem de ambigue, pentru că încă nu putem conchide cu vreun raționament suficient, productiv ori satisfăcător.
dragul meu relu ............din pacate atata dreptate poti sa ai incat nici nu stii ce sa simti mai tare....de la revolta la dezgust si de la blazare la spirit de initiativa.........sa sedem sa ne plangem in maini parca facem asta demult tare si oricum nu s face nimic........dar poate daca ne unim mai multi si numai in reclamatii poate acestea sa inceapa sa miste nishte agregate demult nefolosite si asa ruginite cum sunt sa inceapa sa mai scartaie ceva din mutantul acesta adormit si debil care se cheama Brasov..........si care si-o pierdut demult stralucirea data de vremurile demult apuse.......acum cand in loc de sa facem mai bine zicem sa nu facem ........macar la reclamatii pe net sa ne infigem adanc poate dupa cum ziceam mai sus sa se miste ceva,la nivel de comunicare,de comportament si de ce nu poate chiar la nivel material..........pana atunci sa speram k pe linga ingerasii care-si ling ranile si bolile in spital gandaceii sa le sopteasca o povestioara ca sa compenseze lipsa de profesioanlism a cadrelor si poate mai stii ?ca saracii gandacei nu vor secreta vreo substanta minune care sa ajute ingerasii sa asi redobandeasca stralucirea copilariei cum se intampla prin unele filme cu happy end........ne mai ramane doar de reclamat si de sperat la o insanatosire a intregului Brasov si a intregii Romanii.....poate vom vedea si noi o schimbare la fata si la spirit a intregii tari mai ales ca nu peste mult timp vom trai schimbarea la fata a Domnului Hristos pe muntele Tabor .......vino Doamne sa vezi ce-o mai ramas din oameni.....speranta moare ultima........
RăspundețiȘtergere